sâmbătă, 13 octombrie 2012

Prima carte citita de la Nemira

Uitandu-ma pe probele concursului SuperBlog, am dat peste aceasta proba si mi-am adus aminte de o carte tulburatoare. Poate ca nu e chiar prima carte citita de la editura Nemira, pentru ca nici nu mai stiu care ar fi prima citita de la aceasta editura, dar e o carte care m-a pus pe ganduri la vremea respectiva si care si acum im zbarleste parul pe spate. Sa incepem prin a spune numele autorului, nimeni altul decat geniul Stephen King, iar cartea se numeste "Cimitirul animalelor". Citind cartea incepi sa te intrebi: "Oare daca mi s-ar intampla mie asa ceva, as face si eu la fel ?". Buna intrebare... Pai sa va povestesc putin cam ce se intampla... Louis Creed se muta impreuna cu familia intr-un orasel, devenind noul doctor acolo. Familie alcatuita din sotie si 2 copii, o fata si un baietel. Din intamplare (sau poate nu) casa lor se afla in apropierea unui cimitir de animale si foarte aproape de o sosea, pe unde treceau foarte des, chiar si noaptea si in mare viteza, camioane... Mai pe scurt... In cimitirul acela isi inmormantau locuitorii din acea zona animalele ucise in mare parte pe acel drum de masinile care treceau pe acolo. Louis avea un vecin (nu mai retin exact numele lui) care ii arata un secret intunecat al acelui cimitir de animale atunci cand pisica familiei este lovita de un camion. Cei doi ingroapa pisica intr-un loc mai izolat al cimitirului unde se spunea ca cei ingropati acolo revin la viata, doar ca... ei nu mai sunt aceeasi... sufletul lor se pierde... Dar ce nu face omul pentru cei pe care ii iubeste si nu se poate desparti de ei, nu poate trai fara ei. Cam despre asta este vorba in cartea lui Stephen King. Doar o clipa de neatentie a facut ca baietelul cel mic sa fie lovit de un camion care trecea pe acel drum din fata casei... Si de aici a inceput "potopul"... Louis si-a luat copilul si l-a ingropat in acel loc unde se spunea ca fiintele revin la viata... insa viata la care a revenit cel mic... nu era una normala... a inceput sa ucida tot ce prindea, pana si pe mama lui... Louis a incercat sa indrepte lucrurile si intr-un final l-a ingropat pe fiul sau unde ii era locul... Cine altcineva putea sa scrie o astfel de carte decat geniul lui Stephen King, care intotdeauna iti induce o placere a lecturii.
Cam despre asta e vorba si ma ingrozesc numai cand imi aduc aminte, si cred ca cele mai bune cuvinte sunt chiar cele ale autorului:
„Dorinţa de a înşela moartea este ciudată şi extrem de serioasă în acelaşi timp. Mulţi cred că viaţa începe de abia după intrarea în Împărăţia Domnului. Şi probabil că pentru ei aşa şi este. Atunci, de ce să-ţi pui problema să aduci pe cineva înapoi? Alţii se întreabă la fel de serios ce este dincolo. Şi dacă există un «după moarte». Oricum, atunci când eşti confruntat cu moartea unei fiinţe dragi, vrei, la rândul tău, să înfrunţi moartea, să o păcăleşti. Ai fi însă în stare să faci tot ceea ce face Louis Creed? Sunt sigur că da, iar acest lucru mă înspăimântă..."

Stephen King


Articol scris pentru competitia SuperBlog 2012.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu